Modalităţile de interpretare mai frecvente sunt cele determinist cauzale şi cele sistemice.

• Când gândim cauzal, căutăm cauze pentru aspecte pe care le receptăm ca fiind „efecte” şi considerăm relevante datele statistice, dar ce aflăm despre organizarea organizaţiei, despre procesele care o întreţin, despre implicarea oamenilor în funcţionarea organizaţiilor?

• Când analiza este concepută sistemic, considerăm relevante datele despre „structura” organizaţiei, despre „procese” care sunt interpretate ca fiind funcţionale sau disfuncţionale, despre mecanismele de autoreglare disponibile şi studiem consecinţele „intrărilor” în organizaţii asupra „ieşirilor” din organizaţii, considerându-le complexităţi.

Dar organizaţiile nu sunt complexităţi; doar în acest caz, analiza sistemică ar fi adecvată. Analizele realizate în orizontul procesual de interpretare (L.Culda, Procesualitatea socială, 1994) au condus la constatarea: organizaţiile sunt procesualităţi,  adică organizări sociale generate de creşterea capacităţilor oamenilor de a interacţiona sub presiuni ale unor necesităţi ce se dezvoltă în mediul lor social, organizări care au capacitatea să-şi modifice modalităţile de procesare a informaţiilor şi, astfel, să se reorganizeze sub presiuni ale proceselor pe care le realizează întru sporirea funcţionalităţii lor sociale. 

Observarea organizaţiilor, oricare ar fi specializarea lor sau localizarea lor în spaţio-temporalitatea socială, atestă modificări nealeatoare. In acest caz, analiza relevantă este cea care se pronunţă asupra proceselor care fac posibile emergenţele din organizările sociale, inclusiv din organizaţii, reorganizările din interiorul lor, conexiunile cu consecinţe transformatoare ce se produc între organizările sociale. O astfel de analiză am numit-o procesual-organică (p-o) şi a fost deja schiţată. (L. Culda, Procesualitatea socială, 1994), L. Culda şi colaboratori, Sociologia procesual-organică,1997, L. Culda, Organizaţiile, 2000, Gestionarea organizaţiilor, 2002).

Remarcă

Despre organizaţiile care nu se schimbă în direcţii şi ritmuri care le sporesc utilitatea socială spunem că sunt (devin) anacronice. O astfel de remarcă confirmă utilitatea de a considera normale organizaţiile capabile să întreţină devenirea existenţei sociale a oamenilor. De aceea, considerăm reducţionist orice orizont de cunoaştere care ignoră devenirea organizaţiilor şi a poziţiei lor în evoluţia omenirii.

Din perspectiva teoretică procesual-organică, pentru ca intervenţiile oamenilor în organizaţii să fie reuşite, ei trebuie să opereze cu acea teorie care reuşeşte să se pronunţe cuprinzător, corect şi suficient de nuanţat asupra devenirii organizaţiilor şi asupra conexiunilor dintre devenirea oamenilor, devenirile din organizaţii şi devenirea organizărilor sociale în care ele funcţionează. Numai împreună, exigenţele menţionate pot să constituie un suport satisfăcător pentru proiectarea şi organizarea intervenţiilor în organizaţii şi pentru evaluarea proceselor declanşate de acţiunile oamenilor, inclusiv de acele acţiuni orientate deliberat spre intervenţii în organizaţii.

Respectând cerinţele cercetării procesuale, deciziile pot să fie considerate satisfăcătoare numai dacă generează posibilitatea ca şi organizaţia şi oamenii care o întreţin prin manifestările lor să depăşească evoluţiile conjuncturale prin promovarea acelor dezvoltări sociale care pot fi durabile şi care pot fi contribuţii reale la devenirea omenirii întru identificarea şi valorificarea propriilor potenţe.

Premise ale studiului organizaţiilor

Premisa 1

Orice om se implică în funcţionarea organizaţiilor prin manifestările şi atitudinile sale. O face în modalităţi particularizate îndeosebi de capacităţile lui dar şi de localizarea sa în organizaţie.

Premisa 2

Prin acţiunile lor, acţiuni care decurg din rolurile pe care le asumă, oamenii sunt implicaţi fără voia lor în procese din organizaţii şi, ca urmare, influenţează situaţia organizaţiilor în care sunt activi.

Premisa 3

Situaţia oamenilor în organizaţii este particularizată şi de capacitatea organizaţiilor de a procesa informaţii şi de posibilităţile oamenilor de a se implica în funcţionarea procesorilor care întreţin organizaţiile.

Putem intui utilitatea premiselor formulate încercând să răspundem la întrebările:

• Cum cunoaştem organizaţiile în care funcţionăm?

• Ce proceduri folosim pentru a evalua situaţia organizaţiilor?

• Cum apreciem procesele în care suntem implicaţi?

• Ce repere teoretice utilizăm pentru a aprecia situaţia noastră în organizaţii?

Sunt numeroase indicii că problematicile indicate prin întrebări nu sunt încă soluţionate satisfăcător. Cei mai mulţi oameni acţionează urmărind obiective pe care nu le raportează la situaţia organizaţiei; în astfel de cazuri, oamenii nu reuşesc să conştientizeze consecinţele atitudinilor şi manifestărilor lor pentru organizaţiile în care se află şi, ca urmare, nici modalităţile în care evoluţiile din organizaţii particularizează oamenii, modificările ce se produc în interioritatea lor.

Premisa 4

Ignorarea organizaţiilor ca organizări sociale, reducerea interpretărilor la aspecte concrete (disparate) din interiorul organizaţiilor, tratate în sine, este la originea multor evoluţii negative în organizaţii deoarece acţiunile orientate de astfel de interpretări, chiar şi atunci când produc rezultatele scontate, generează consecinţe care includ procesele ignorate şi conexiuni dintre aspecte accesibile oamenilor şi cele care rămân inaccesibile.

Cât timp oamenii nu iau în considerare organizaţiile, se manifestă în interiorul lor în modalităţi care nu decurg şi din evaluări ale consecinţelor acţiunilor asupra organizaţiilor, ei sunt - fără voia lor - surse ale unor procese care pot să afecteze organizaţiile şi, ca urmare, situaţia oamenilor. În situaţia menţionată, organizaţiile nu pot să fie medii sociale favorabile oamenilor cât timp sunt afectate de atitudinile şi acţiunile lor.

Premisa 5

Pentru ca oamenii să producă rezultatele scontate prin obiective dar să dezvolte şi consecinţe pozitive pentru organizaţie, acţiunile se cer proiectate în variante care aduc sub controlul oamenilor nu numai rezultatele acţiunilor lor, dar şi consecinţele acestora, iar analiza consecinţelor trebuie să dezvăluie influenţele pe care acţiunile le pot exercita asupra organizaţiilor dar şi asupra oamenilor, contextului social şi cadrului biofizic.

Numai când aceste exigenţe sunt îndeplinite. se poate afirma că oamenii devin capabili să intervină în organizaţii. Caracterul deliberat al acţiunii devine o realitate numai când deliberarea ia în considerare şi consecinţele posibile ale opţiunilor preconizate. Aşadar, proiectarea acţiunilor poate fi performantă dacă se aduc sub control şi rezultatele scontate şi consecinţele lor.

Premisa 6

Putem să obţinem interpretarea corectă şi nuanţată a raporturilor dintre oameni şi organizaţii numai dacă aprofundăm analiza multiplelor conexiuni ce se ţes în timp între om şi organizările sociale astfel încât să ne pronunţăm asupra implicării acestor conexiuni în devenirea oamenilor şi a organizaţiilor.

Problematica ce poate fi sugerată de premisele enunţate ar trebui să atragă atenţia oricărui om (deoarece toţi funcţionăm în organizaţii) dar, în mod deosebit, celor care asumă roluri de decizie. Ea a constituit deja cadrul (contextul) în care a fost concepută interogarea problematicii liderilor, a nevoii de lideri, a posibilităţilor lor de a obţine evoluţii realmente constructive în raporturile dintre oameni în organizaţii, ca şi între oameni şi organizaţii. (Ovidiu Lucian Culda, Oamenii în organizaţii, 2005)

Cum evaluăm genurile de interpretări disponibile?

Întrebarea se justifică pentru a diferenţia între abordările disponibile folosind criterii realmente relevante. Realizăm astfel o introducere în problematica gestionării organizaţiilor. Numai dacă dispunem de interpretarea corectă a organizaţiilor şi dacă o asimilăm suficient de nuanţat, putem s-o folosim pentru a ne raporta la organizaţii concrete în modalităţi performante, pentru a concepe modalităţi de intervenţie în organizaţii şi pentru a asimila roluri de decidenţi în organizaţii care să se dovedească a fi funcţionale.

În condiţiile în care organizaţiile sunt organizări sociale, raportarea analitică la o anume organizaţie, ca la orice organizare socială, presupune cel puţin două niveluri de abordare:

• un nivel abstract, care trebuie să ofere o explicaţie de natură teoretică despre organizaţii, ca organizări sociale, şi despre genurile de evoluţii posibile în raporturile dintre ele;

• un al doilea nivel, la care, folosindu-se informaţia furnizată de primul nivel, se apreciază situaţia concretă a organizaţiei într-o locaţie delimitată social.

Când informaţia folosită la primul nivel nu este satisfăcătoare, demersurile cu finalitate cognitivă de la cel de al doilea nivel nu pot fi relevante şi, ca urmare, nu pot fi adecvate pentru gestionarea proceselor din  organizaţii.

Să aprofundăm

Deoarece coexistă mai multe modalităţi de interpretare,

se cer desprinse concluzii din neechivalenţa modalităţilor de interpretare teoretică disponibile.

Problematizare

La buna gestionare a unei organizaţii nu se poate ajunge decât când oamenii dispun de interpretarea satisfăcătoare a organizaţiilor dar, întrucât s-a dovedit că de interpretarea teoretică satisfăcătoare omenirea se poate apropia numai prin reconstrucţii succesive ale modalităţilor de cercetare, oameni se pot raporta analitic la organizaţi, le pot interprete situându-se, de fiecare dată, pe una din poziţiile teoretice disponibile.

În aceste condiţii, oamenii trebuie să dispună de informaţii pertinente despre evoluţiile care se produc în cunoaşterea teoretică pentru ca să diferenţieze între nivelurile teoretice conturate şi să aleagă ca sistem de referinţă explicaţia produsă din interiorul nivelului de cunoaştere cel mai performant, în care intervin erori de interpretare cât mal puţine şi care lasă neexplicitate cât mai puţine procese care întreţin organizaţiile.

Este lesne de sesizat că deşi diferenţierea între stadiile nesatisfăcătoare ale cunoaşterii teoretice (consacrate prin expresia „stării preparadigmatice") şi stadiul în care cunoaşterea corectă este disponibilă (stadiu consacrat prin expresia "stadiul paradigmatic" al cunoaşterii teoretice) este generalizată în cunoaşterea teoretică, procesele cognitive care se realizează în majoritatea organizaţiilor, o ignoră.

Oameni, inclusiv decidenţii, nu-şi pun încă sistematic probleme de genul:

• care sunt orizonturile deja conturate pentru interpretarea organizaţiilor?

• ce genuri de teorii despre organizaţii sunt disponibile pe fiecare nivel de cunoaştere?

• care este teoria pe care trebuie s-o asimilăm în organizaţie pentru a maximiza posibilităţile de înţelegere a proceselor care întreţin sau afectează organizaţiile şi conexiunile dintre ele?

Analizele pe care le-am efectuat au dezvăluit principalele niveluri care pot să fundamenteze deciziile în organizaţii (L. Culda, Existenţa socială a oamenilor. Cum o interpretăm?, 2000). Fiecare nivel de cunoaştere, asimilat, pune oamenii în alte genuri de relaţii, face posibile alte genuri de interacţiuni, cu finalităţi specifice.

Nivelurile principale identificate:

• cunoaştere empirică;

• cunoaştere teoretică determinist-cauzală;

• cunoaştere teoretică sistemică;

• cunoaştere teoretică interacţionistă.

O primă remarcă.

Nivelurile de cunoaştere menţionate sunt preparadigmatice, reducţioniste deoarece nu reuşesc să explice posibilitatea transformărilor din organizările sociale, existenţa, funcţionarea şi reconstrucţia procesorilor sociali de informaţii, conexiunile organice dintre capacităţile oamenilor şi cele ale organizărilor sociale, modificarea succesivă a situaţiei oamenilor în organizările sociale.

În cazul în care ne pronunţăm în modalităţi empirice asupra organizaţiilor, nu putem să obţinem o înţelegere cuprinzătoare deoarece ne putem referi doar la aspecte care pot fi receptate prin analizatori şi prin analizele posibile în limitele procesării empirice.

Interpretările teoretice oferă posibilităţi mai mari de apreciere a organizaţiilor; ele se diferenţiază în funcţie de orizontul de interpretare folosit.

Pentru a sesiza diferenţele dintre interpretările pe care cunoaşterea teoretică le-a conturat în timp, trebuie să luăm în considerare că în oricare din interpretările teoretice posibile (realizabile în acest stadiu al cunoaşterii) organizaţia este un „obiect în sine” dar oamenii pot să realizeze interpretări diferite, particularizate de orizontul de cunoaştere accesibil (pe care au reuşit să-l asimileze), orizont care oferă omului un „domeniu de referinţă” din care el extrage (decupează) „obiectul său de studiu”. Diferenţierea între „obiect în sine”, „domeniu de referinţă” şi ”obiect de studiu” este necesară pentru a recepta corect demersurile teoretice. 

Generalizând, putem afirma: interpretările constituie „obiecte pentru noi” ale unor „obiecte în sine” şi devin „domenii de referinţă” dacă sunt folosite pentru a concepe noi analize, pentru a adopta decizii sau pentru a întreprinde evaluări.

Dacă interpretările, folosite ca obiecte pentru noi, nu sunt corecte, dacă „nu corespund” obiectelor în sine la care se referă, sau dacă obiectele în sine nu sunt corect identificate şi decupate, oamenii vor acţiona greşit, se vor confrunta folosind diferenţele de interpretări ca argumente. Ca urmare, prin manifestările lor, oamenii vor induce în „obiectul în sine” presiuni negative, presiuni care îi vor afecta posibilităţile de funcţionare.

Pentru a sesiza diferenţele nete dintre principalele modalităţi de procesare a informaţiilor care pot fi folosite pentru a ne raporta la organizări sociale, oferim o exemplificare. Să presupunem întrebarea: Care e situaţia în organizaţia în care lucrezi?

Iată câteva genuri de răspunsuri posibile.

Folosind interpretarea empirică, omul se referă la organizaţii folosind informaţii care pot fi receptate empiric. Răspuns empiric posibil: A venit un director nou, se zice că nu sunt bani să plătească salariile, poate vor mai angaja oameni pentru utilajele cumpărate recent. Şeful meu e un om bun, da să nu-l superi,…

Folosind interpretarea determinist cauzală, omul poate să se refere la organizaţie făcând trimitere la alt gen de date: organizaţia noastră e performantă. Şefii au adoptat măsuri care au produs efectele scontate. La noi disciplina de producţie e bună. Datele statistice sunt edificatoare. Au crescut vânzările cu 20% iar profitul cu 24%. Stocurile nu sunt supradimensionate iar apelul la credite s-a redus. Se spune că se vor face investiţii mari, ….

Folosind interpretarea interacţionistă, care face posibilă o modalitate de gândire constructivistă, omul se poate pronunţa astfel asupra organizaţiei: suntem tot mai performanţi deoarece reuşim să realizăm interacţiuni în modalităţi constructive; ca urmare, inovăm într-un ritm mai mare decât concurenţa. Majoritatea oamenilor sunt capabili să identifice aspecte problematice şi să conlucreze întru obţinerea rezultatelor proiectate . Este regretabil că unii dintre salariaţi nu reuşesc să înveţe din erorile ce se manifestă în cursul colaborărilor; complementaritatea uneori este problematică. Proiectăm o modalitate de informare operativă asupra aspectelor receptate ca fiind problematice pentru a se implica cât mai mulţi în căutarea soluţiilor. S-a decis să concepem standarde de evaluare mai exigente în echipe pentru a îmbunătăţii funcţionarea reţelelor.

Folosind interpretarea sistemică, omul se poate pronunţa astfel asupra organizaţiei: avem dificultăţi cu structura organizaţiei, unele secţii sunt disfuncţionale, avem şi fluxuri disfuncţionale, dar se proiectează noi modalităţi de modelare a situaţiilor întru îmbunătăţirea deciziilor. Încă nu dispunem de modele performante pentru a simula evoluţiile din pieţe. Ca urmare, multe din opţiuni sunt empirice. Se reproiectează modalitatea de supraveghere a fluxurilor pentru a obţine date mai relevante, încât corecţiile să fie mai cuprinzătoare. Sunt oameni care nu reuşesc să aprecieze corect funcţionalitatea lor în echipe; în astfel de situaţii, ei nu pot să introducă la timp corecţii şi generează mari probleme decidenţilor.

Problematizări

Realizaţi documentări astfel încât să obţineţi informaţia utilă pentru a răspunde la întrebările care urmează.

• Care sunt conceptele specifice în cazul interpretărilor determinist cauzale?

• Care sunt conceptele specifice în cazul interpretărilor interacţioniste?

• Care sunt conceptele specifice în cazul interpretărilor sistemice?

• Prin ce se diferenţiază expresiile „interpretare reducţionistă” şi „interpretare nereducţionistă”?

• De ce analiza ‚funcţionalităţii’ … nu e posibilă în limita modalităţii empirice de gândire?

Utilitatea diferenţierii între modalităţile de interpretare a organizaţiilor

Pe măsură ce s-au constituit, organizaţiile au generat probleme atât oamenilor implicaţi în “conducerea” lor, cât şi celor implicaţi în funcţionarea lor. Întrucât organizaţiile funcţionează prin intermediul oamenilor, ei nu pot să le ignore. Este suficientă o minimă capacitate de analiză empirică pentru a sesiza că atitudinile şi manifestările oamenilor particularizează situaţia organizaţiilor şi „produsele” acestora. A trebuit însă să treacă mult timp (să evolueze mult capacităţile de interpretare) până când oamenii (unii oameni) să sesizeze că nu doar interpretările dar şi modalităţile de interpretare a situaţiei organizaţiilor sunt diferite iar consecinţele acestor diferenţe pot fi ample.

Când se sesizează coexistenţa unor modalităţi diferite de interpretare a organizaţiilor şi dependenţa posibilităţilor de raportare la organizaţii de capacitatea oamenilor de a le interpreta devine posibilă preocuparea sistematică pentru ameliorarea modalităţilor de interpretare.

În secolul douăzeci, evoluţiile care se produc în cunoaştere fac ca această preocupare să se concretizeze în tot mai multe cercetări teoretice. Oamenii pot să sesizeze că organizaţiile sunt altceva decât ceea ce ei pot să creadă în limitele interpretărilor empirice. Dar analizele teoretice sunt afectate de concepţiile despre cunoaştere.

Coexistenţa mai multor genuri de analize se concretizează în explicaţii care se diferenţiază şi prin problematica decupată pentru interogare (obiectul de studiu) şi prin modalitatea de interogare (empirică, teoretică). În astfel de condiţii, explicaţiile se diferenţiază şi se referă la aspecte disparate încât numeroase aspecte rămân neabordate.

Teoriile despre organizaţii, ca şi cele despre fiinţarea umană sunt departajate de premisele lor; cu cât premisele ontologice şi epistemologice introduc simplificări deformatoare mai ample, studiile elaborate din perspectiva lor sunt mai reducţioniste şi, ca urmare, induc consecinţe deformatoare mai grave.

Coexistenţa mai multor explicaţii despre aspecte disparate din organizaţii, care sunt analizate din perspective diferite, are consecinţe contradictorii, diversifică posibilităţile de manifestare ale organizaţiilor dar complică situaţia oamenilor în organizaţii. Formularea unor noi explicaţii şi asimilarea lor generează situaţii problematice diferite de cele anterioare, modifică posibilităţile oamenilor de a le identifica şi de a se implica în căutarea soluţiilor. În astfel de condiţii, presiunile pentru continuarea interogărilor menite să producă explicaţii mai bune sporesc; devin astfel posibile nu doar noi explicaţii dar şi noi modalităţi de interogare, care tind să fie tot mai adecvate organizaţiilor, ca obiecte în sine.

Astfel s-a ajuns şi la interpretarea procesuală a organizaţiilor.

Sistemul de referinţă teoretic al actualei analize este schiţat în volumul Organizaţiile  (L. Culda, 2002), iar el decurge din explicaţia teoretică a existenţei sociale a oamenilor, explicaţie schiţată în volumul Procesualitatea socială (L. Culda, 1994).

Modalitatea procesual-organică de interogare a existenţei sociale a oamenilor, modalitate care a produs şi explicaţia procesuală a organizaţiilor, s-a conturat ca o încercare de depăşire a modalităţii sistemice de analiză când am reuşit să distingem între organizări care tind spre stări de echilibru, explorabile sistemic, şi organizări capabile să se reorganizeze prin modificarea modalităţilor în care procesează informaţiile, cărora analiza sistemică nu le poate explica devenirea. Organizările sociale sunt, prin natura lor, în devenire, deci nu se lasă decât parţial explorate sistemic; au fost numite procesualităţi şi de peste două decenii explorăm posibilitatea de a le explica într-o modalitate nereducţionistă.

Folosind interpretarea procesual-organică, omul se poate pronunţa astfel asupra organizaţiei: ne reorganizăm pentru a asuma satisfacerea unor necesităţi care se vor contura în următorii ani, am reuşit să generăm noi potenţe prin cercetare proprie, sunt dificultăţi în unele echipe deoarece au venit oameni noi care nu pot încă să se implice în sociointerpretori şi nu ştiu cum să asume roluri sociale dar sunt susţinuţi de echipele în care lucrează. Monitorizăm devenirea organizaţiei luând în considerare şi devenirea oamenilor; conexiunile între devenirea oamenilor şi devenirea organizaţiei favorizează întreţinerea funcţionalităţii contextului social.

Analiza procesuală a produs prime răspunsuri la întrebări ce fundamentează înţelegerea organizaţiilor ca organizări sociale. Iată câteva din întrebările la care s-au identificat răspunsuri testabile, diferite de cele conturate în celelalte orizonturi de interpretare:

• Cum sunt posibile organizaţiile?;

• Cum sunt influenţate organizaţiile de capacitatea oamenilor de a le interpreta?;

• Cum se modifică posibilităţile de intervenţie în organizaţii pe măsură ce modalităţile de cunoaştere se diversifică?;

• Cum se localizează organizaţiile în existenţa socială a oamenilor?;

• Conexiuni între situaţia oamenilor şi caracteristicile organizaţiilor;

• În ce condiţii oamenii pot să controleze procesele din organizaţii?