De-a lungul timpurilor investiţia în om a fost considerată o prioritate. Dar ce interpretări i s-au dat?

Când nu beneficia încă de binefacerile cugetării, forţa a fost considerată principala calitate a oamenilor; exprimarea forţei era un motiv de mândrie. Dezvoltarea forţei se exersa, manifestarea forţei a favorizat cruzimea, a inclus omoruri, distrugeri, dominări, umilirea învinsului, deşi şi el era om. Pe atunci oamenii nu descoperiseră încă ideea de omenie, dar ea s-a manifestat şi a izbândit prin unii oameni; treptat, manifestarea directă a forţei este tot mai mult descurajată. 

În astfel de condiţii, cei care în procesul socializării nu se pot decentra în raport cu sinele întru centrarea pe semeni şi pe comunităţi investesc în cultivarea duplicităţii; dominarea prin duplicitate se cultivă îndeosebi în mediile sociale în care anterior domnia forţei era un motiv de mândrie individuală, dar şi colectivă, inclusiv statală.

Cât timp duplicitatea a fost cultivată în grupuri de oameni pentru a justifica raporturi de dominare, oamenii duplicitari au acţionat sistematic pentru a-şi domina semenii prin căi şi mijloace impuse ca fiind “normale” (îmbogăţirea prin reguli care ignoră dreptatea socială, prin reglementări publice nedrepte, prin raporturi de dominare în organizaţii, prin susţinerea şi specularea diferenţelor de competenţe). Duplicitatea ajunge să justifice chiar şi forţa! Agresiunea armată invocând “idealuri naţionale” este consecinţa şi expresia duplicităţii manifestată în politică. Tot duplicitatea cultivă egoismul şi încearcă să bulverseze minţile oamenilor în care ideea de dreptate socială tinde să devină dominantă.

Dar amploarea nedreptăţilor face ca tot mai mulţi oameni să se întrebe ce poate fi dreptatea şi care poate fi alternativa la ceea ce pare a fi expresia normalităţii sociale când duplicitatea şi egoismul domină raporturile dintre oameni.

Deoarece între timp gândirea analitică produce interpretări receptate de tot mai mulţi oameni ca soluţii pentru dificultăţile lor, informaţia teoretică începe să conteze mai mult ca forţa, inclusiv forţa banului, sau duplicitatea. Conlucrarea competentă şi organizarea în reţea se conturează ca alternativă la organizarea piramidală generată de egoismul încă dominant.

În ultimele decenii, se investeşte tot mai mult în sporirea competenţelor, se cultivă prestigiul şi relaţiile sociale care decurg din competenţă: ele confirmă şi susţin dreptatea socială.

Este dovada suficientă că egoismul nu decurge din “natura omului”; el este doar consecinţa ignoranţei.

Prin interpretarea procesual-organică, fiind paradigmatică, se deschide un nou orizont de aşteptări. Omul poate să deplaseze din ce în mai mult atenţia pe identificarea şi valorificarea propriilor potenţe, pe ceea ce este omul dincolo de perceperea sa empirică. Descoperă astfel posibilitatea devenirii sale prin dezvoltarea armoniei cu semenii şi existenţa infoenergetică, întru satisfacerea necesităţilor. Descoperindu-şi potenţele, învaţând să interacţioneze constructiv şi să gestioneze existenţa socială, omul îşi poate dirija devenirea socială; începe o nouă etapă în devenirea omenirii.

Noile performanţe îi vor da posibilitatea să se deschidă constructiv spre lume, să descopere valoarea dreptăţii şi, ca urmare, posibilitatea devenirii sale prin armonii tot mai profunde cu mediile în care fiinţează. Omul poate să trăiască bucuria de a interveni întru devenirea socială durabilă, dar şi întru maximizarea propriilor resurse.