Securitatea reală nu poate fi decât una globală. Gândirea empirico-ideologică, cea care susţine securitatea unora în detrimentul altora, este principala sursă a insecurităţii generalizate. Ceea ce „câştigătorii” au numit de-a lungul veacurilor „preţul victoriei” este expresia iresponsabilităţii sociale, a cinismului, a dispreţului pentru fiinţa umană şi a incapacităţii de a explora omenirea, existenţa socială a oamenilor, în ansamblul ei, în modalităţi pertinente.

În interpretarea p-o, toate manifestările insecurizante, de la agresiuni explicite până la subversiuni şi duplicităţi decurg din erori de socializare.

Orice tratat de controlare a armamentelor, de descurajare a eventualilor agresori, orice agresare preventivă ... nu poate constitui o contribuţie la securitate. Calea spre securitate se deschide cu reconsiderări majore ale fundamentelor gândirii sociale. Cât timp raporturile de putere sunt considerate normale, insecuritatea este susţinută întrucât situarea pe poziţii de forţă descurajează raţionalitatea socială, împiedică promovarea funcţionalităţii socială. Nu numai „abuzul de putere” se cere combătut, ci folosirea „puterii” pentru a direcţiona procesele sociale.

Este lesne de sesizat că folosirea puterii – în locul raţiunii – pentru a adopta decizii publice, fie ele politice sau administrative, generează nedreptate socială, nu doar dificultăţi economice. Manifestarea trufiei în decizia politico-administrativă, ca expresie a puterii politice, este sursă de insecuritate pentru cetăţeni, ca şi pentru organizaţiile sociale.

Cum se explică această situaţie socială?

Dacă reuşim să identificăm toate modalităţile de manifestare a insecurităţii, descoperim că sursele ei sunt în socializarea oamenilor, în manifestările ei deviante. Socializarea deviantă produce reprezentări care pun oamenii în confruntare pe când socializarea normală face posibilă conlucrarea, interacţiunea constructivă. S-a considerat că natura omului este negativă, deşi exemplele contrare au fost mereu numeroase de-a lungul timpurilor. Acum, prin explicaţia procesuală a posibilităţii fiinţării sociale a omului, explicaţie paradigmatică, putem afirma: trebuie să depăşim explicaţia empirico-ideologistă a insecurităţii locale, să căutăm explicaţia de fond a „posibilităţii raporturilor insecurizante” dintre oameni. Procedând astfel, identificăm erorile din procesele socializante şi sursa lor: lipsa explicaţiei satisfăcătoare a socializării face posibile reprezentări eronate despre om. Interpretarea satisfăcătoare a proceselor socializante deschide calea spre evitarea devianţelor din atitudinile şi manifestările oamenilor, spre promovarea funcţionalităţii sociale.