Interpretarea simplistă, deformatoare, a complexităţii interacţiunilor ce caracterizează megaorganizările abiotică şi biotică, a adus societatea umană „modernă” într-un punct critic al existenţei sale. Omenirea, confruntată cu evidenţa consecinţelor perverse ale acţiunilor sale, se vede nevoită să abandoneze mitul „dominaţiei omului asupra naturii” şi să găsească o variantă de armonizare a intereselor umane cu echilibrul fragil al ecosistemelor în care se urmăreşte satisfacerea acestor interese. Practic, trebuie să alegem între dezvoltarea economică nesăbuită, în dauna mediului înconjurător, şi protejarea acestuia din urmă, cu preţul raţionalizării în toate modalităţile posibile a consumului de resurse naturale.

Dezbaterile pe tema dezvoltării durabile şi încălzirii globale au creat în conştiinţa publică o anumită receptivitate asupra problematicii însă, dincolo de această condiţie necesară, dar nu suficientă, este nevoie de explicaţii ştiinţifice satisfăcătoare şi de strategii de gestionare pe măsură.

În cele ce urmează propunem o succintă trecere în revistă a problemelor şi dificultăţilor de gestionare a presiunilor pe care fiinţa umană le pune asupra apei, la scară planetară. Vom urmări în acest sens rezultatele şi concluziile la care au ajuns specialiştii din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în opinia noastră una dintre puţinele (dacă nu singura) instituţii care are capabilităţile şi credibilitatea necesare unei întreprinderi de studiu de o asemenea amploare.

Care sunt problemele?

Datele statistice arată că tratarea problemei apei nu suportă amânare: la nivel mondial, mai mult de jumătate din paturile de spital sunt ocupate de persoane care suferă de afecţiuni care au legătură cu consumul de apă contaminată, iar decesele sunt mai numeroase decât în cazul victimelor conflictelor armate; aproximativ 90% din apa menajeră din ţările în curs de dezvoltare este deversată direct în râuri sau oceane, fără a fi procesată, iar rezultatul direct al acestui comportament este afectarea a aproximativ 245.000 km2 de ecosistem marin şi creşterea, până în 2020, cu 50% şi 25% a emisiilor de metan şi respectiv, oxid de azot (gaze care produc un puternic efect de încălzire la nivel global)1. Utilizarea intensivă a apei de către oameni nu este însă sinonimă cu o creştere a calităţii vieţii acestora. În anul 2008 mai mult de 2,6 miliarde de oameni nu foloseau un sistem sanitar îmbunătăţit, în timp ce, aproape 900 de milioane de oameni nu consumau apă potabilă dintr-o sursă îmbunătăţită2.

Efortul investigativ al diverselor agenţii ale ONU cu competenţe în domeniu atrage atenţia asupra problemelor cu care omenirea se confruntă sau urmează să se confrunte din cauza exploatării inadecvate a resurselor de apă ale planetei. Situaţia este însă departe de a fi clarificată în privinţa explicării mecanismelor şi proceselor care produc efectele sesizabile, dar şi a măsurilor de întreprins pentru ameliorarea situaţiei.

În raportul trianual, United Nations World Water Development Report - Water in a Changing World 20093, editat de către UN - Water4, un colectiv interdisciplinar de oameni de ştiinţă a inventariat principalele surse de presiune asupra resurselor de apă ale planetei:

• factori demografici – dinamica populaţiei, în special creşterea acesteia, dar şi mobilitatea dinspre rural către urban, creează presiuni asupra resurselor de apă dulce prin creşterea consumului şi poluare;

• factori economici – transformările cantitative şi calitative care se petrec în economia globală au efecte pe termen lung asupra resurselor de apă. Intensificarea comerţului agravează problema în unele ţări dar poate avea şi un efect contrar prin intrările de „apă virtuală” (apă conţinută în unele produse, în special cele agricole) în altele;

• factori sociali – consumul de apă este un factor determinat cultural. Percepţiile şi atitudinile umane influenţează comportamentul consumatorilor individuali, iar trendul este de maximizare a confortului în societăţile dezvoltate şi de creştere a accesului la apă, în ţările în curs de dezvoltare. Toate acestea exercită o presiune asupra rezervelor de apă ale planetei greu de contracarat prin acţiuni educative, cu profil ecologist;

• inovaţii tehnologice – tehnologia este un factor care poate produce într-un timp relativ scurt, uneori concomitent, presiuni pozitive dar şi negative asupra apei. De regulă tehnologiile avansate din domeniu produc o scădere a cantităţii de apă consumate sau o mai bună epurare a acesteia. Una din marile probleme cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare este afluxul de tehnologie într-un ritm nesatisfăcător dinspre ţările dezvoltate;.

• politici, legi, resurse financiare – acolo unde cele trei elemente coexistă şi sunt aplicate în domeniul administrării resurselor de apă, situaţia se ameliorează simţitor. Absenţa lor este un indiciu sigur al unor evoluţii nefavorabile în domeniu;

• schimbarea climatică – există dovezi irefutabile care arată că clima se schimbă sub impactul acţiunilor oamenilor. Apa este principalul mediu prin care această schimbare se face simţită. Ciclul hidrologic suferă modificări vizibile, ritmul precipitaţiilor sub formă de zăpadă şi aria suprafeţelor înzăpezite au suferit şi ele modificări. Situaţia este însă incertă deoarece, în ciuda modificărilor de temperatură, evaporaţia şi evapotranspiraţia nu au suferit schimbări semnificative observabile.

Soluţii…

Factorii descrişi mai sus, interpretaţi în intercondiţionările lor complexe alcătuiesc un model interacţionist care constituie un progres remarcabil în raport cu viziunea fragmentară care domina ştiinţele mediului în urmă cu câteva decenii. Totuşi, interpretarea satisfăcătoare a magnitudinii şi consecinţelor poluării, a rezilienţei ecosistemelor afectate precum şi a modalităţilor optime de acţiune, rămâne un deziderat greu de atins. Această constatare este cu atât mai valabilă cu cât în unele zone, de regulă cele mai afectate, datele lipsesc sau sunt insuficiente. De fapt, evaluarea fenomenului poluării la nivel global este principala problemă care împietează obţinerea bunei interpretări a situaţiei existente şi a viitorilor posibili implicaţi. Tehnologiile de observare prin satelit, modelările şi simulările computerizate sunt extrem de utile, însă ele trebuie testate utilizând date „concrete”, din „teren”.

În ciuda condiţiilor informaţionale „relative” în care problematica poluării apei este tratată, autorii Raportului, creionează şi câteva soluţii strategice, aplicabile la nivel global:

• integrarea deciziilor – de cele mai multe ori consecinţele cele mai ample asupra resurselor de apă ale planetei sunt produse de decizii din alte domenii decât cel al gestionării resurselor hidrologice. Interesele economice, de securitate sau politice ale statelor sunt urmărite în totală ignoranţă faţă de problema în cauză. Aşadar, una dintre opţiunile cu caracter strategic pe care decidenţii o pot face (prezumând bunacredinţă a acestora n.a.) este aceea de a informa decizia (în special cea referitoare la dezvoltarea durabilă) cu astfel de aspecte, de a duce problema apei la un nivel mai înalt decât cel al domeniului în care se gestionează problemele specifice („getting out of the water-box”).

• întărirea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu – descentralizarea, cointeresarea unor actori sociali, transparenţa, parteneriatele (public-privat, public-public, public-societatea civilă), corporatismul (acolo unde este cazul), cooperarea, identificarea unor mecanisme de influenţare a deciziilor politice sunt câteva dintre măsurile care pot asigura o mai bună gestionare a resurselor hidrologice ale statelor şi ale planetei.

• cercetarea şi inovarea – sporirea capabilităţilor în domeniu poate fi realizată prin intermediul cercetării şi inovării dar şi a formelor tradiţionale de educaţie, educaţiei la locul de muncă, e-learning-ului, „impunerea” subiectului în conştiinţa publicului, managementul cunoaşterii şi reţelelor profesionale.

• crearea unor situaţii de tip „trade-off” şi „win-win” - cele două situaţii presupun, în primul caz renunţarea la anumite benificii în folosul protejării resurselor hidrologice, iar în cel de-al doilea caz, identificarea unor sinergii cu alte sectoare de activitate şi urmărirea conjugată a intereselor specifice.

Evident, soluţiile sunt dependente de posibilităţile explicative ale cadrului teoretic adoptat de autori. Datele statistice prezentate, eventualele corelaţii efectuate pot ascunde unele erori de interpretare. De asemenea soluţiile au mai degrabă un caracter exclusiv „centralist”, sunt centrate pe decidenţi, nefiind proiectate intervenţii pe toate nivelurile de organizare a existenţei sociale a oamenilor, inclusiv cel al individului. De precizat este şi faptul că datele ştiinţifice au în vedere doar dimensiunea materială a obiectelor cercetate; în interpretarea procesual-organică, procesele energetice (inclusiv cele materiale) având o determinare informaţională. Situaţia conturată este însă preferabilă ignoranţei în domeniu.

O soluţie neconvenţională

În lucrarea, „Miracolul apei”5, omul de ştiinţă japonez Masaru Emoto propune o viziune „nonconformistă” asupra acestui obiect de studiu. Noua interpretare este consecinţa supunerii interpretărilor specifice tradiţiiilor filosofice orientale unor experimente caracteristice demersului ştiinţific modern. Astfel, pornind de la recunoaşterea caracterului vibraţional al existenţei6, Emoto reuşeşete să aducă în sfera observabilului influenţa informaţional-vibraţională pe care o au cuvintele asupra apei. Expunerea unor recipienţi cu apă la diverse mesaje scrise produce în microstructura acesteia, în funcţie de natura mesajului (pozitivă sau negativă), cristale armonioase sau forme care sunt evident dizarmonice.

Întregul proces de îngheţare şi fotografiere la microscop a cristalelor se realizează în condiţii de laborator bine determinate. Dacă în primă instanţă validitatea concluziilor lui Emoto au fost puse la îndoială, teste ulterioare realizate în laboratoare diferite au demonstrat că rezultatele sunt replicabile, deci metoda utilizată în experimentare a fost una de încredere7.

Investigaţiile sunt încă într-un stadiu incipient, nefiind acceptate de comunitatea ştiinţifică, însă fie şi dacă acceptăm teza lui Emoto ca o simplă ipoteză de lucru care merită investigaţii suplimentare, deschiderile potenţiale sunt imense. De pildă într-un experiment condus în condiţii controlabile, unui grup de 2000 de persoane din Tokyo i s-a cerut să transmită „gânduri bune” către mostre de apă aflate în California, într-o cameră izolată elctromagnetic. La o comparaţie realizată de 100 de evaluatori independenţi a aspectului estetic al mostrelor asupra cărora s-a „acţionat” de la distanţă, cu probele martor (despre existenţa acestora grupul din Tokyo nu a ştiut), rezultatele au fost în semnificativ în favoarea celor asupra cărora s-a acţionat.

Lăsăm cititorului plăcerea de a imagina detaliile unor experimente similare efectuate pe diverse surse de apă sau la scară planetară...

În loc de concluzii, ne exprimăm speranţa că problema utilizării durabile a apei, încadrată în întregul deschiderilor oferite de teoria procesual-organică, va beneficia de atenţia necesară din partea comunităţii ştiinţifice, dar şi a altor oameni cu specializări diverse, pentru o mai bună valorificare a potenţelor fiinţei umane şi ameliorarea condiţiei umanităţii.

Aspectele menţionate sunt suficiente pentru a susţine: se cer clarificate şi aduse în atenţia publică sursele poluării apei. Avem în vedere nu numai sursele materiale ale deteriorării calităţii apei. Şi gândurile oamenilor se cer avute în vedere; în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a oamenilor nu-şi controlează gândurile, sunt dominaţi de gânduri negative, consideră normală duplicitatea, subversiunea şi chiar agresiunea, este plauzibilă afirmaţia: existenţa socială poate să concure la poluarea apei, poate să dezvolte consecinţe dăunătoare pentru oameni, inclusiv pentru potenţele lor şi pentru capacitatea lor de a întreţine relaţii constructive.

În prelungirea concluziei enunţate, se conturează oportunitatea unor competenţe şi a unor măsuri încât oamenii să devină capabili să controleze calitatea apei, să o menţină între limite care nu afectează calitatea vieţii, inclusiv calitatea vieţii sociale.

NOTE: