Problematica gestionării sociale a sănătăţii este şi ea afectată de stadiul preparadigmatic al cercetării teoretice. Fiind o problematică de maxim interes, sănătatea omului o fost interogată de-a lungul timpurilor în toate comunităţile umane. Interpretările nu sunt însă similare până acum deoarece modalităţile de abordare au fost şi sunt diferite, particularizate îndeosebi de concepţiile generale despre viaţă şi despre fiinţa umană, dar şi de interpretările date existenţei sale sociale.

Dacă ne raportăm numai la interogările ştiinţifice, se constată: deşi au o evoluţie îndelungată,nici ele nu au reuşit să producă interpretarea satisfăcătoare, care să poată fi adoptată ca paradigmă. Stadiul nesatisfăcător al cercetării ştiinţifice face să coexiste mai multe teorii despre sănătate, care întreţin terapii diferite, unele complementare, dar toate, împreună, nu constituie o explicaţie cuprinzătoare şi coerentă a fiinţei umane, a posibilităţii stărilor patologice.

Am în vedere cel puţin următoarele limite:

• în medicina adoptată se diagnostichează trupul şi se fac afirmaţii despre „sănătatea omului”;

• specializările în medicina alopată indică tendinţa dominantă: aprofundarea unor aspecte disparate, neglijând tot mai mult indiciile şi practicile terapeutice care atestă că stările patologice sunt ale întregului, ale omului, nu ale trupului şi cu atât mai puţin, ale unui organ;

• deşi omul este o organizare cu fundamente microfizice, geofizice, biotice şi sociale, deşi conexiunile dintre aceste fundamente sunt tot mai lesne de studiat, şi diagnoza şi terapia alopată le ignoră;

• deşi în zone extinse ale omenirii, sunt dominante alte concepţii despre om, despre starea de sănătate şi despre sursele stărilor patologice, nu se dezvoltă analize comparative iar practicile terapeutice nu indică încă posibilitatea unor sinteze. Modalităţile de interpretare nu sunt compatibile îndeosebi deoarece medicina alopată este tot mai mult o aplicare a studiilor orientate spre promovarea substanţelor de sinteză, a produselor industriei farmaceutice, deşi terapiile „naturiste” dezvăluie tot mai mult posibilităţile terapeutice ce decurg din înţelegerea infoenergetică (nematerialistă) a „naturii” şi a omului în mediile naturale în care fiinţează.

Dacă omul este o organizare în devenire, interpretarea stării de sănătate nu poate fi satisfăcătoare dacă nu se referă la modalităţile în care devenirea sa este afectată de stările patologice sau poate să le influenţeze?

Nicio concepţie despre om nu este suficient de cuprinzătoare încât să ia în considerare, să includă devenirea şi, ca urmare, referirile la sănătate lasă neinvestigată tocmai aspectele care afectează mai profund starea de sănătate. Este suficient să luăm în considerare devenirea omului şi să localizăm devenirea sa în devenirea existenţei sociale, pentru a sesiza că sursele de îmbolnăvire nu pot să rămână constante. Inventarea „stresului” ca sursă a îmbolnăvirilor este indiciul limitelor asupra cărora reţin atenţia. Nici sursele stresului, nici modalităţile în care ele afectează fiinţa umană nu rămân aceleaşi de-a lungul miilor de ani în care omul evoluează, acţionează întru obţinerea interpretărilor satisfăcătoare a devenirii sale în interiorul devenirii umanităţii.

Din considerentele menţionate, dar nu numai, la o bună susţinere a sănătăţii nu se poate ajunge printr-o sinteză a terapiilor naturiste şi a celor alopate. Practicile terapeutice în interiorul posibilităţilor deschise de natură dezvăluie resurse care nu sunt explorate de adepţii medicinii alopate, dar şi complicaţiile ce decurg din utilizarea substanţelor de sinteză.

Terapiile alopate decurg din specializări, din cercetarea anumitor procese, interpretate în modalităţi ce ignoră întregul – adică omul în social şi omul în biofizic. Terapiile naturiste sunt holiste şi iau în considerare natura infoenergetică a omului. Ele se diferenţiază în raport cu genurile de procese infoenergetice pe care se centrează.

În stadiul paradigmatic al explorării existenţei sociale a oamenilor, când omul dispune de interpretarea satisfăcătoare a interiorităţii sale şi a conexiunilor care îi întreţin funcţionarea şi capacitatea de a se implica în procesualitate socială, omul devine capabil să-şi gestioneze sănătatea. Mai mult, interpretarea p-o a omului indică şi posibilitatea ca printr-o corectă socializare omul să-şi promoveze sănătatea, să-şi constituie noi capacităţi de intervenţie în propria interioritate întru ameliorarea acestei interiorităţi. Omul poate să intervină la ameliorarea câmpurilor şi meridianelor sale, dar şi a „sistemelor” şi a organelor care îi întreţin corpul, în ameliorarea capacităţilor emoţionale, ca şi a capacităţilor analitice. Dar îi trebuie interpretarea satisfăcătoare a „obiectului în sine”, interpretările date unor aspecte disparate care întreţin fiinţarea omului sunt capcane.

Fiind o organizare de tip procesualitate, omul poate fi explicat corect numai dacă ne pronunţăm asupra devenirii lui, devenire care este întreţinută de numeroase conexiuni infoenergetice. Promovarea sănătăţii este posibilă deoarece, fiind o procesualitate, omul este în devenire. Devenirea sănătăţii sale poate şi trebuie să fie concepută ca o dimensiune a devenirii sociale a omului şi în acelaşi timp ca o dimensiune a existenţei sale biotice. Competenţele necesare se cer diversificate dacă luăm în considerare că fiinţa umană. Omul funcţionează şi poate fi funcţional numai cu implicarea componentei biotice şi a interpretărilor.

Prin componenta biotică, omul aparţine megaorganizării biotice, iar prin reţele de interpretări şi prin rolurile pe care le asumă, omul aparţine organizării sociale.

În interpretarea p-o, funcţionarea emoţională şi funcţionarea analitică pot fi surse ale unor modificări patologizante. Evoluţii patologizante pot să genereze şi modalităţile în care se asumă roluri, interacţiunile între oameni în interiorul rolurilor, îndeosebi când manifestările oamenilor generează consecinţe „perverse”.

Dar omul poate fi explicat corect numai dacă acceptăm în premise că este un procesor de informaţii capabil să devină, adică să se reconstituie în modalităţi care îi amplifică (sporesc) posibilităţile de implicare în organizări în care este activ. Sunt date care atestă că omul este activ în microcosmos, megaorganizarea geofizică, megaorganizarea biotică, megaorganizarea socială şi în propria organizare.

Posibilităţile omului de a-şi spori capacităţile de acţiune îi amplifică starea de sănătate; ea se poate menţine în situaţii tot mai complicate îndeosebi dacă omul îşi dezvoltă capacităţi valorificând potenţe infoenergetice. Sunt relevante practicile care dezvăluie puterea tămăduitoare a gândului, a meditaţiei, a intervenţiilor pe meridiane.

În interpretarea procesual-organică, sănătatea se amplifică cu cât omul reuşeşte să-şi interpreteze mai nuanţat interioritatea, să diferenţieze mai bine între stările patologice şi starea de sănătate, să-şi dezvolte potenţele infoenergetice, să acţioneze mai constructiv în mediile sociale în care asumă roluri.

Explicaţia procesual-organică a existenţei sociale conţine date suficiente pentru ca problematica patologiei umane să fie interogată în modalităţi care decurg din luarea în considerare a stadiilor dezvoltării sociale, a modalităţilor de procesare socială a informaţiilor şi, nu în ultimul rând, a genurilor de raporturi ce se manifestă între oameni.

Interogarea procesual-organică a problematicii sănătăţii face posibilă o nouă sinteză, mult mai cuprinzătoare, deoarece dezvăluie necesităţi de studiu în domenii insuficient explorate sau ignorate în alte abordări.

• Ce cuprinde omul „ca obiect în sine”?

• Ce genuri de procese întreţin starea de sănătate?

• Care pot fi conexiunile dintre om şi megaorganizările în care el funcţionează, de la organizări sociale la organizarea biotică, geofizică şi microfizică; în ce situaţii astfel de conexiuni pot fi patologizate?

• Ce conexiuni sunt posibile între devianţele care emerg în procesele socializante şi stările patologice?

• Cum reuşeşte gândul să influenţeze starea omului?

• Ce genuri de influenţe asupra omului, inclusiv asupra sănătăţii sale exercită organizările sociale, genurile de raporturi dintre oameni în interiorul acestor organizări?

• Ce genuri de informaţii pot să afecteze capacitatea de autocontrol a omului?

• Cum se generează deprimarea?

• Ce gen de procese pot să înlăture deprimarea?

• Ce consecinţe dezvoltă entuziasmul?

• Ce consecinţe dezvoltă starea de iubire?

Din perspectiva procesuală, întreţinerea sănătăţii omului necesită intervenţii şi în existenţa sa socială şi în existenţa sa biotică. Socializarea satisfăcătoare a oamenilor, susţinerea lor pentru a fi capabili să evite socializările deviante şi pentru a asimila corect rolurile în organizările sociale pot să constituie contribuţii majore nu numai la îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor, dar şi la dezvoltarea capacităţii lor de a-şi controla sănătatea.

Sunt aspecte în curs de investigare. Dorim colaborări tot mai cuprinzătoare.