|
Explicaţia procesual-organică (p-o) a omului ca fiinţă socială a devenit posibilă când am reuşit să dimensionăm corect obiectul în sine (existenţa socială a oamenilor) şi să ne detaşam de abordarea sistemică pe care am presupus-o ca fiind corectă până am identificat devenirea existenţei sociale a oamenilor şi ca urmare, necesitatea de a centra interogarea pe capacitatea omenirii de a evolua întru valorificarea propriilor potenţe. Explicaţia p-o a existenţei sociale a oamenilor întruneşte cerinţele metodologice pentru a fi folosită ca paradigmă întrucât: obiectul ei de studiu este un obiect în sine; interogaţiile sunt cuprinzătoare, includ toate genurile de procese implicate în funcţionarea existenţei sociale a oamenilor; investigaţiile sunt suficient de nuanţate încât explicaţia să poată fi adoptată ca reper şi pentru analize şi pentru elaborarea soluţiilor. Dar prin explicarea existenţei sociale a oamenilor nu s-a obţinut explicaţia satisfăcătoare, cuprinzătoare a fiinţei umane. Omul este posibil, socializarea sa este posibilă ca o consecinţă a existenţei sale biotice, iar dimensiunea biotică a existenţei sale se bazează pe interacţiunile constructive dintre existenţa geofizică, existenţa microcosmică şi existenţa biotică. Omul este consecinţa interacţiunilor dintre cele trei megaexistenţe: împreună ele fac posibil hominidul, ca organizare cu proprietăţi care fac posibile interacţiuni ce generează omul, adică aceea organizare care poate să realizeze interacţiuni noi, care generează şi intreţine organizări sociale.Omul este posibil în interiorul organizărilor sociale, se manifestă îndeosebi prin interpretări, în variante ce decurg din rolurile pe care le asumă,dar el rămâne conexat la celelalte megaorganizări menţionate,mai ales prin procesele biotice. Organizările sociale sunt consecinţe ale interacţiunilor dintre oameni,nu numai dintre interpretorii lor.Deşi organizările sociale constituie principalul mediu în care se manifestă, oamenii se exprimă în modalităţi care decurg şi din conexiunile dintre ei organizările biotice, organizările geofizice şi procese microfizice. În acest caz se justifică întrebarea: ce conexiuni se cer interogate? Interacţiunea dintre oameni generează nu numai devenirea corelată a oamenilor în social şi a socialului prin intermediul oamenilor, ci şi procese în bioorganizări şi, indeosebi prin intermediul lor în microfizic şi geofizic. Această schiţă constituie cadrul pertinent pentru aprofundarea studiilor. Descoperim un nou obiect în sine, mai cuprinzător, pentru interogarea potenţelor oamenilor. Omului îi sunt proprii mai multe dimensiuni existenţiale, funcţionarea, reproducerea şi devenirea sa sunt posibile cu concursul dimensiunilor menţionate în modalităţi care se cer interogate tot mai nuanţat întru obţinerea acelei explicaţii care îi poate dezvălui ansamblul potenţelor. Fac aceste precizări întrucât ,deşi explicaţia existenţei sociale a oamenilor întruneşte cerinţele pentru a fi receptată şi asimilată ca o paradigmă, studiile teoretice pot şi trebuie să continue. Noua direcţie de cercetare se cere a fi aprofundată cu prioritate întru identificarea potenţelor fiinţelor umane, a acelor potenţe care decurg din conexiunile sale în microcosmos, geofizic şi biotic, dar şi a disfuncţiilor pe care oamenii le induc în procesele biofizice, uneori din ignoranţă sau orientaţi de interpretări eronate. În acest cadru existenţial omul evoluează de mii de ani deoarece şi încercarea de explicare a posibilităţii fiinţării sale este în devenire. Explicaţiile conturate au exercitat influenţe majore asupra devenirii omului. Remarcabil este că noile explicaţii exercită mereu presiuni, îndeosebi pentru raportarea critică la explicaţiile anterioare. De ce explicaţiile nu sunt încă satisfăcătoare? În articolul anterior, am adus în atenţie îndeosebi două aspecte: În acest studiu reţin atenţia asupra erorilor posibile în premise: omul a fost studiat fie adoptându-se premise „materialiste”, fie adoptându-se premise „idealiste”. Susţinem natura infoenergetică a existenţei, în acest context, a fiinţei umane. Această afirmaţie, adoptată ca premisă, dă specificul analizei procesual-organice (detalii în Lucian Culda, Procesualitatea socială, 1994) şi face posibile actualele extinderi. Cuplarea omului la existenţă biotică, geofizică şi cosmică, decurge din natura infoenergetică a existenţei şi se cere luată în considerare pentru a obţine interpretarea satisfăcătoare, cuprinzătoare a potenţelor fiinţei umane, a modalităţilor în care oamenii sunt influenţaţi de aceste megaorganizări si a consecinţelor lor pentru omenire. Această abordare s-a dovedit deja fructuoasă în cazul studierii existenţei sociale a oamenilor. În primul număr al revistei am menţionat atenţia pe care o acordăm socializării, ca o direcţie importantă în interpretarea posibilităţii fiinţării sociale a omului. Dar socializarea nu e interogată izolat, făcând abstracţie de celelalte dimensiuni ale omului. Socializarea este posibilă şi face posibilă existenţa socială a omului în modalităţi care atestă atât dimensiunea sa biotică, cât şi dimensiunea sa geofizică. Conchidem: dacă, indeosebi prin bioorganizarea sa, omul este cuplat la existenţa cosmică şi geofizică, el nu poate fi explicat satisfăcător dacă aceste conexiuni sunt ignorate sau explicate greşit. |