În primul număr al revistei am reţinut atenţia asupra relevanţei diferenţelor între stadiul preparadigmatic şi stadiul paradigmatic al cercetării ştiinţifice.

O explicaţie teoretică poate fi paradigmatică dacă satisface cel puţin exigenţele:

- domeniul ei de referinţă a reuşit să acopere un obiect în sine;

- interogaţiile reuşesc să cuprindă toate genurile de procese care întreţin obiectul în sine şi să le dezvăluie specificitatea;

- interogările sunt concepute în modalităţi nereducţioniste încât reuşesc să identifice potenţele obiectului în sine.

La stadiul paradigmatic se poate ajunge aşadar când interogările devin corecte, cuprinzătoare şi suficient nuanţate.

Am argumentat, de asemenea, că explicaţia procesual organică (p-o) aexistenţei sociale a oamenilor reuşeşte să fie paradigmă.

În acest al doilea număr al revistei semnalăm posibilitatea că explicaţia p-o a existenţei sociale să fie folosită pentru a diagnostica necesităţile de intervenţie în existenţa socială pentru a se soluţiona aspectele problematice care decurg din funcţionarea omenirii în orizonturi de interpretare nesatisfăcătoare.

Înţelegerea modalităţii în care evoluează cercetarea teoretică în căutarea interpretării satisfăcătoare este utilă metodologic deoarece astfel:

- se conştientizează genurile de dificultăţi care sunt depăşite treptat;

- se sesizează direcţiile în care avansează modalităţile teoretice de explorare a existenţei;

- se sesizează limitele construcţiilor teoretice în stadiile preparadigmatice şi astfel genurile de erori la care se ajunge prin folosirea lor;

- se obţine înţelegerea corectă a valorii explicaţiei satisfăcătoare şi astfel, a modului în care din interpretări parţial corecte se generează, în cele din urmă, cunoaşterea, ca performanţă a fiinţei umane.

Dar realizând diferenţele menţionate se generează şi condiţii pentru o nouă analiză, a conexiunilor dintre stadiile cercetării teoretice şi stadiile omenirii, dintre posibilităţile şi limitele demersurilor teoretice, pe de o parte, şi posibilităţile şi capcanele pe care rezultatele acestor cercetări le deschid oamenilor.

Pentru înţelegerea devenirii omenirii este deosebit de relevantă diferenţierea între posibilităţile şi capcanele pe care explicaţiile preparadigmatice le deschid când oamenii încă nu dispun de capacitatea satisfăcătoare de analiză, şi în a doua perioadă, când oamenii reuşesc să „cunoască”, adică să interpreteze satisfăcător „obiecte în sine”.

Invit la o reflecţie aprofundată asupra consecinţelor sociale ale evoluţiei menţionate. Sunt relevante îndeosebi interogări ale consecinţelor dezorganizate şi disfuncţionale ale funcţionării omenirii în orizonturi de interpretare nesatis-făcătoare.

În acest număr al revistei, ne focalizăm îndeosebi asupra consecinţelor disfuncţionale ale receptării greşite a teoriilor aflate în stadii preparadigmatice, când nici teoreticienii, nici „beneficiarii” teoriilor nu dispun de interpretarea corectă a situaţiei.

Conceperea teoriilor în modalităţi eronate, considerarea lor ca fiind „adevărate” şi utilizarea lor fără rezerve generează ceea ce numim „consecinţe perverse”. Spre exemplificare, conturarea şi separată a „ştiinţelor economice” şi „ştiinţelor politice”, care analizează aspecte disparate din existenţa socială a oamenilor, a produs şi încă produce numeroase confuzii şi atitudini care afectează oamenii şi relaţiile dintre ei. In stadiile preparadigmatice, teoriile sunt inevitabil surse ale multor consecinţe „perverse”, orientează oamenii pe direcţii greşite, care sunt în ultimă instanţă dăunătoare oamenilor, existenţei lor sociale, dar şi biotice.

Astfel de consecinţe, natura lor dăunătoare, pun şi oamenii şi organizarile sociale în situaţii complicate, exercită treptat presiuni pentru ca oamenii să intervină, să corecteze situaţiile pe care le-au generat şi le întreţin prin acceptarea necritică a teoriilor preparadigmatice.

Devin, aşadar, necesare acţiuni pentru a face faţă evoluţiilor perturbatoare, disfuncţionale pentru om şi omenire generate de-a lungul secolelor ca urmare a ignoranţei umane şi a funcţionării oamenilor în orizonturi de interpretare care generează şi întreţin erori in aprecierea situaţiilor. Spre exemplificare, sunt imperios necesare studii pentru a se obţine răspunsurile corecte cel puţin la următoarele întrebări:

- Care sunt evoluţiile perturbatoare care decurg din procesarea ideologică, dominantă în organizarea domeniului public?

- Ce consecinţe se dezvoltă în organizările sociale ca urmare a folosirii fără precauţii a modalităţilor cauzale de interpretare a situaţiilor sociale şi, în prelungirea lor, a modalităţii statistice de apreciere a situaţiilor şi evoluţiilor sociale?

Necesităţile de intervenţie calificată în existenţa socială enumerate pe coperta revistei s-au dezvoltat treptat, ca o consecinţă a situaţiei adusă în atenţie, a limitelor cercetării ştiinţifice în stadiile preparadigmatice. Desigur, analizele se cer a fi aprofundate încât să se identifice ansamblul consecinţelor funcţionării omenirii în orizonturi de interpretare nesatisfăcătoare.

Se justifică şi întrebările:

- Care sunt costurile folosirii interpretărilor nesatisfăcătoare pentru a întreprinde analize şi a elabora decizii în domeniul public şi în viaţa privată?

- Care sunt consecinţele faptului că nu folosim încă interpretarea paradigmatică a existenţei sociale a oamenilor?