Contul meu

 
Sunt utilizator nou
Am uitat parola
"Numai buna interpretare a existentei genereaza buna existenta."

Constantin Noica

Sectiuni
Editorial
Procesarea informatiei
Socializarea procesuala
Promovarea sanatatii
Devenirea scolii
Gestionarea organizatiilor
Devenirea natiunilor
Devenirea globala
Predictii procesuale
Invitatie la autoevaluare
Predictii procesuale

Invitatie la autoevaluare

Prioritati in studiile ce vor fi finalizate in 2011

Articole dupa autor
Adriana Mihălţan
Aurel David
Cezar Culda
Cosmin Bara
Cristian Avram
Cristinel Mazilu
Daniel Sorin Constantin
Lucian Culda
Marinel Adi Mustaţă, Aurelia Mustaţă
Octavian Radu
Ovidiu Lucian Culda
Sorin Bordei
Vasile Georgescu
Şi totuşi, ce sunt naţiunile?
2010
Mar
Devenirea natiunilor | Nr. 1, Martie 2010
Cosmin Bara  

Dacă aşa, cum afirma E .J. Hobsbawn la începutul lucrării sale Naţiuni şi naţionalism din 1780 până în prezent, ar exista „vizitator intergalactic” interesat să cunoască civilizaţia unană atunci, fără îndoială, ar ajunge la concluzia: ultimele două secole din istoria umanităţii de pe Terra nu pot fi înţelese fără a clarifica mai întâi conceptul de „naţiune” şi toată terminologia derivată1.

Naţiunile, cu multiplele relaţii dintre ele (de cooperare sau concurenţă), sunt componente ale umanităţii, umanitate ce trebuie privită ca totalitate a naţiunilor, entităţi care laolaltă, creează lumea civilizaţiei universale.

În acest context, termenul pare să reprezinte ceva foarte important pentru omenire deoarece, o analiză oricât de sumară a abordărilor referitoare la naţiune relevă faptul că noi „ştim ce înseamnă, când nu suntem întrebaţi, dar nu putem defini sau explica termenul foarte uşor”.2

Preocupările pentru clarificarea conceptului „naţiune” fac obiectul unor dezbateri „amestecate”, de la speculaţii ideologice la analize ştiinţifice. Deşi, suntem la începutul secolului al XXI-lea, nu putem susţine că oamenii ştiu ce sunt naţiunile, cu toate că acestea constituie baza organizării sociale a omenirii. Situaţia creată este consecinţa faptului că, în încercarea lor de interveni în social, oamenii sunt dependenţi de natura interpretărilor disponibile şi de capacitatea lor de a realiza interpretări în orizontul interpretativ în care se situează.

Dificultăţile menţionate derivă, într-o anumită măsură, atât din faptul că interpretările despre naţiune sunt condiţionate de morfologia şi dominantele mediului “naţional” în care apar, cât şi din discontinităţile produse în capacităţile de procesare a informaţiei sociale. Analiza acestor interpretări scoate în evidenţă etnocentrismul, care deşi disimulat, este extrem de vizibil în registrul teoriilor despre naţiune, prin aceea că teoreticieni ai ideii naţionale aparţin inevitabil unui anumit câmp de valori naţionale, câmp care le condiţioneză, insesizabil, presupoziţiile, în special cele cu substrat filosofic şi angajările axiologice.

 

Lipsa unei teorii satisfăcătoare a existenţei sociale, acceptabilă şi utilizabilă de toţi oamenii, ca interpretare cadru corectă, face ca diferitele abordări să ofere soluţii care se contrazic reciproc, fără a reuşi să se elimine, întrucât sunt generate de studii centrate pe aspecte disparate, concepute din perspective unilaterale, dependente de anumite organizări sociale, de modalitatea specifică în care ele procesează informaţia socială.

Pornind de la premisa că doar corecta explicare a existenței sociale oferă un cadru interpretativ ce face posibilă buna înțelegere a națiunii, apreciem că numai o teorie ştiinţifică care să ofere repere suficiente pentru o abordare unitară, poate fi satisfăcătorare, capabilă să funcţioneze ca interpretare cadru, care să stea la baza investigărilor, deciziilor şi strategiilor sociale privind aceste organizări sociale.

Conştient de faptul că tema este “plină” de sensuri acumulate istoric, de interpretări filosofice, textualizări ideologice, vechi şi noi, de atitudini variate, iar şansele unui punct de vedere original sunt minime, dacă mă rezum la expunerea necritică a istoriei conceptului, în cadrul acestei rubrici vom concepe un studiu care se sileşte să stabilească, pornind de la discontinuităţile ce se produc în modalităţile de cunoaştere şi sesizarea consecinţelor referitoare la interpretările posibile în fiecare orizont de interpretare, punctul de plecare care a făcut posibile cunoştiinţele şi teoriile referitoare la naţiune.

Prin testarea acestor sisteme teoretice, utilizând reperele propuse de K.R. Popper, vom încerca să identificăm teoria,  “...care se afirmă în competiţia dintre teorii, pe care selecţia o indică drept cea mai aptă să supravieţuiască, teoria care poate fi testată cel mai sever şi care a trecut cu succes, până acum, teste din cele mai severe...”3 ce face posibile modelări explicative utilizabile ca sisteme de referinţă pentru a obţine răspunsuri satisfăcătoare privind înțelegerea existenței sociale, a organizărilor sociale, inclusive a națiunilor.

Pentru clarificarea aspectelor menţionate este util să acceptăm ca premisă: analiza istoriografică a evoluţiei oamenilor şi a organizărilor sociale relevă legătura între posibilităţile acestora de soluţionare a situaţiilor problematice cu care se confruntă şi gradul de cunoaştere al realităţii existent într-o anumită etapă istorică­ .

Într-o accepţiune largă, cuvântul ,,cunoaştere” este utilizat pentru a desemna atât o activitate prin care iau naştere cunoştinţele, cât şi rezultatele acestei activităţi. În primul sens sunt desemnate capacităţile de cunoaştere ale minţii şi funcţionarea lor, iar în al doilea sens, sunt avute în vedere cunoştinţele gata constituite, noţiuni, judecăţi, teorii.

Dicţionarul de filosofie consacră pentru conceptul de cunoaştere accepţiunea de “activitate teoretică a omului”4, iar Micul dicţionar enciclopedic cea de “formă superioară, activă şi complexă de reflectare, de însuşire, de reconstruire în gânduire a realităţii obiective”5. Analizând definiţiile expuse, şi nu numai, rezultă că prin cunoaştere trebuie să înţelegem procesul de descoperire treptată a complexităţii realităţii înconjurătoare şi reconfigurarea, re-relaţionarea continuă a componentelor acesteia descoperite anterior cu informaţii nou primite, în încercarea de a se ajunge la interpretarea corectă a întregului existent.

 

Pentru realizarea acestui obiectiv, filosofii şi oamenii de ştiinţă s-au arătat interesaţi atât de facultăţile şi demersurile ce intervin în producerea interpretărilor, cât şi de analiza rezultatelor finale ale acestor demersuri, dar construcţiile explicative, fiind produse în anumite contexte informaţionale, se particularizează în raport cu caracteristicile acelor contexte.

În acest sens, sociologul Lucian Culda subliniază “distincţia dintre un prim stadiu, în care activităţile cognitive au caracter empiric, un al doilea stadiu, în care devin posibile interogări de natură filosofică, şi un al treilea stadiu, în care activităţile cognitive pot fi efectuate în modalităţi ştiinţifice”6. Distincţia o vom utiliza pentru o analiză critică a diferitelor interpretări date naţiunilor şi identificarea teoriei ce permite clarificarea problematicii ce dorim să o investigăm.

Apreciem oportună şi întrebarea: Ce reprezintă pentru cercetător „naţiunea”, ca organizare socială?

Pentru a răspunde la această problematizare trebuie analizată diferenţa între „obiect în sine”, „domeniu de referinţă” şi „obiect de studiu”.

Oamenii, când devin capabili să efectueze activităţi de natură cognitivă, interoghează nu obiectul în sine, ci reprezentări ale acestuia, în funcţie de posiblităţile de interpretare ale orizontului interpretativ în care funcţionează.

Aceste reprezentări, interpretări care orientează interogările, şi pe care cercetătorul le ia în considerare când decupează obiectul de studiu şi formulează aspectele pe care le consideră problematice, constitue pentru cercetător domeniul de referinţă.

Aceste domenii de referinţă, care se interpun între cercetător şi obiectul în sine, sunt dependente de capacităţile de procesare socială a informaţiei şi constituie obiectul pentru cercetător.

Deci, un cercetător decupează din domeniul de referinţă un obiect de studiu, dacă îl apreciază ca fiind problematic, insuficient înţeles, fără a lua în considerare şi obiectul în sine.

Reprezentările despre naţiuni presupun anumite obiecte în sine?

De regulă, cei ce se referă la naţiuni nu fac distincţia între naţiuni ca obiecte în sine şi reprezentările despre ele; mulţi se referă la o reprezentare sau alta despre naţiuni fără a conştientiza că naţiunea, ca obiect în sine, rămâne totuşi inaccesibilă.

Fiinţarea naţiunilor se trădează doar prin anumite manifestări ce se pot constitui în indicii pentru interpretorii capabili să le recepteze. De exemplu, pentru analişti este lesne de intuit că raportarea ideologică la naţiuni este diferită de cea posibilă folosind ca sistem de referinţă o anumită teorie, cum este lesne de sesizat că, în cazul situării pe poziţii teoretice, raportarea statistică la naţiuni este diferită de o interpretare sistemică a acestora. Pentru a depăşi situarea în contexte empirice sau ideologice este indispensabilă explicitarea premiselor epistemologice.

 

 

1. E.J. Hobsbawm – Naţiuni şi naţionalism din 1870 până în prezent, Editura ARC, Chişinău, 1997, p.3

2. Walter bagehot, Physics and politics, londra, 1887, p.20-21.

 

3. K.R.Popper –Logica cercetării, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, pag.135

4. Larousse, Dicţionar de filosofie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999, p.68

5. ***, Mic dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978

6. L. Culda , Dimensiunea epistemologică a interogării existenţei sociale a oamenilor, Bucureşti, Editura Licorna, 2000, p.110

Evenimente

Informatii disponibile in curand.
22 Noiembrie 2010

citeste mai mult

Stiri

Informatii disponibile in curand.
18 Noiembrie 2010

citeste mai mult

Oferta de cursuri procesuale

Informatii disponibile in curand.

citeste mai mult

Oferta de consultanta procesuala

Informatii disponibile in curand.

citeste mai mult

Link-uri utile
Blog de opinii si analize
Consultanta gestionare strategica
Libraria "Analiza Socialului"
Qi Gong - medicina traditionala chineza
www.analiza-socialului.ro
Copyright © 2010 Revista CULDA