INVITAŢIE LA DEZBATEREA PROBLEMATICII ACTUALE A NAŢIUNILOR

Interpretarea organizării sociale folosind modalităţi ştiinţifice de interogare oferă posibilităţi nebănuite pentru clarificarea problematicii naţiunilor, adică a organizărilor sociale cel mai puţin explorate, blamate de unii, slăvite de alţii, dar esenţiale pentru arhitectura socialului.

Analizele cuprinzătoare care privesc atât naţiunile, cât şi conexiunile de profunzime dintre om şi naţiune, oferă explicaţii privind responsabilitatea omului pentru mediul pe care-l înnobilează sau îl afectează prin comportamentul său. Cunoscând naţiunile, omul are posibilitatea să se localizeze corect în existenţa socială, să depăşească falsele localizări ce decurg din percepţii şi atitudini superficiale sau din presiunile derutante ale ideologiilor şi reţelelor mediatice. Naţiunile există deşi nu pot fi percepute empiric; ele sunt organizări sociale accesibile analitic şi se cer a fi analizate întrucât sunt afectate puternic de erorile oamenilor, erori ce decurg din orizonturile de interpretare folosite.

Aceasta este motivaţia pentru care deschidem o dezbatere privind problematica naţiunilor.

Propunem spre analiză probleme de referinţă ale existenţei şi afirmării naţiunilor, pe care le vom motiva şi le vom susţine cu argumente oferite de sociologia procesual-organică.

Definirea naţiunilor

Naţiunile sunt organizări sociale derivate din ,,dreptul ginţilor” pe suportul ,,etnicului fondator”, aflate în stări ,,departe de echilibru”, cu o identitate asumată şi recunoscută şi cu o ,,patrie” definită, care încorporează comunităţi organice, spirituale şi conştiente ,,de sine”, se raportează peren la <geneză> prin succesiune de generaţii şi sunt capabile să-şi conserve ,,patria”.

Motivaţia acţiunii

Umanitatea a intrat în secolul XXI şi încă nu se poate susţine că toţi oamenii ştiu ce sunt naţiunile, deşi acestea constituie baza organizării sociale. Majoritatea situaţiilor cu care oamenii se confruntă sunt dependente de procesele sociale care întreţin naţiunile. Deşi naţiunile s-au născut în timpuri imemoriale şi au devenit principala modalitate de manifestare a procesualităţii sociale, numeroşi ideologi susţin că naţiunile nu există sau că au devenit anacronice. Aceştia interpretează naţiunile în modalităţi incorecte şi neadecvate şi nu vor să înţeleagă faptul că naţiunile nu sunt construcţii abstracte, ci existenţe (organizări) sociale, aflate însă într-un permanent proces de organizare şi reorganizare, deci, de devenire întru sine.

Intervenţiile în ,,social” sunt încă dominate de ideologi,  care abordează problema naţiunilor de pe poziţii partizane, unilaterale, astfel că în definirea acestora sunt şi astăzi preluate, empiric, mecanic şi amalgamat, diferite interpretări filosofice şi ideologice. Investigarea naţiunilor s-a făcut adesea pornindu-se de la pasiuni şi interese pentru a se ajunge la reprezentări comune, fapt ce a condus la confundarea lor cu organizările politice, supuse schimbărilor şi transformărilor în funcţie de contextele geopolitice şi influenţate de ,,centrele de putere” şi de organizările trans şi supra-naţionale. Ontologii ale ,,socialului” şi chiar studii sociologice nu au reuşit să se pronunţe corect asupra posibilităţii devenirii naţiunilor, precum şi asupra proceselor informaţionale pe care le întreţin, datorită modalităţilor reducţioniste de investigare a caracteristicilor acestora. Situaţia naţiunilor şi imaginea despre naţiuni au rămas mereu dependente de deciziile macrosociale sub presiunea „politicului”, care au constituit intervenţii empirice în organizaţii şi procese sociale, cu repercusiuni, în primul rând, pe planul organizării sociale. De aceea, problematica situaţiei naţiunilor în procesualitatea socială rămâne în continuare controversată, întrucât studiile cu caracter aplicativ nu folosesc încă sisteme de referinţă relevante pentru investigarea lor. 

Naţiunile primesc o explicaţie satisfăcătoare numai dacă se dezvăluie procesele sociale şi raţiunile funcţionale care le-au produs şi le întreţin ca organizări sociale. Afirmaţia este justificată prin argumentele aduse de sociologie şi prin detaşarea de orice abordare de tip ideologic. Astfel se va putea argumenta că naţiunile sunt organizări sociale derivate din etno-organizări şi consecinţe ale unor deveniri istorice printr-un complex proces de socializare a oamenilor. Premisele constituirii şi devenirii lor sunt convieţuirea, interacţiunile întru satisfacerea necesităţilor şi solidaritatea din organizările care le preced. În procesele fondatoare se implică etnicul, limba, cultura, religia, delimitările teritoriale, formaţiile statale anterioare. Naţiunile sunt unice în formă şi universale în fond, satisfac necesităţi de profunzime ale oamenilor, ale fiinţării lor sociale privind „conştiinţa de sine”, „imaginea de sine” şi „sentimentul de sine” prin raportare perenă la „geneză” şi la „patrie”.

1. Nu putem înţelege „naţiunile” decât dacă le raportăm la ,,geneză” şi la ,,patrie”. Naţiunile sunt creaţii ale oamenilor, ca „fiinţe sociale”, adică socializate, dar implicate şi în procesele socializate prin acţiuni generate de nevoia de sociabilitate şi de producere a valorilor sociale. Mediul de geneză al naţiunilor este „societatea ancestrală”, o „lume a oamenilor”, care a exprimat „starea” în care oamenii au întreţinut relaţii de asociere generatoare de „conştiinţă socială”. „Societatea ancestrală” a constituit mediul în care „omul” – consecinţa şi expresia socializării, s-a redefinit ,,pe sine” prin „învăţare socială”.

2. Nevoia de asociere pentru satisfacerea necesităţilor sociale a generat „comunitatea”, ca organizare socială în curs de devenire. Aceasta a oferit mediul satisfacerii necesităţilor sociale în funcţie de capacitatea oamenilor de a procesa informaţiile sociale. „Comunităţile” au generat procesele sociale necesare integrării oamenilor într-un mediu social aproximativ definit, întemeiat pe datini şi trăiri comune, caracterizat prin relaţii nemijlocite, de cunoaştere reciprocă între membrii acestora şi fundamentat pe „solidaritatea organică” a oamenilor, adică pe „voinţa tuturor”. „Comunităţile” sunt unităţile morfologice ale umanităţii, care au permis satisfacerea necesităţilor explicite ale oamenilor şi au impus responsabilitatea oamenilor cu competenţe sociale, socializarea şi controlul social.

3. Nucleul identitar al organizării sociale este etno-organizarea, organizarea primară cu fundament etnic („ethnos”, „natio”). Aceasta a oferit comunităţilor capacitatea de a se defini, de a primi identitate proprie în funcţie de geneză şi de a se reîntregi şi organiza în funcţie de spaţiu. Nucleul identitar s-a construit spiritualiceşte, în timp, prin procesarea simbolică a informaţiilor. Comunităţile au devenit conştiente „de sine” în momentul în care au fost capabile să-şi descopere, prin cunoaştere, „geneza”, adică descendenţa dintr-un strămoş comun („pater”) şi să-şi amenajeze spaţiul de vieţuire („patria”). Modelul ancestral de organizare a fost dat de grupul social primordial - familia - care a alcătuit primul nucleu al lumii obiective, din care s-a dezvoltat organizarea socială.

4.  Organizările sociale primare explicite au fost „ginţile” (lat. gens), creaţia lui „genus humanum” conştient de „geneză”, din nevoia de afirmare a identităţii şi de definire a identităţii în raport cu alte organizări sociale primare născute din conştiinţa de „geneză” şi aflate în căutare de identitate şi de „patrie”. Ele au avut identitate asumată în interior şi recunoscută în afară, prin memoria istorică şi prin documente sociale. „Ginta” a fost comunitatea conştientă „întru sine” şi „pentru sine” care, prin raportarea la geneză, a încercat să-şi definească şi să-şi delimiteze spaţiul de vieţuire, ca „spaţiu al ei”. În interiorul „ginţilor” s-au constituit organizaţiile cu funcţii gestionare şi integratoare, care, în memoria socială au primit identitate, sub numele generic de triburi (lat. tribus). Istoriografia a numit aceste forme de organizare cu sintagma „comunităţi gentilico-tribale”.

5. Necesitatea apărării „dreptului ginţilor” la identitate („geneză”) şi la „patrie”, a determinat oamenii să construiască forma de organizare socială prin care să-şi gestioneze necesităţile sociale şi să facă faţă presiunilor construcţiilor mecanice, imperiile şi feudele. Aceasta a fost naţiunea (lat. natio = naştere, seminţie), adică societatea spirituală, conştientă „de sine”, construită de oameni, ca ,,fiinţă socială”, exclusiv din necesităţi sociale. Naţiunea a păstrat şi conservat fundamentul etno-spiritual, ca simbol al identităţii. Caracteristicile etnicului fondator („ethnos”, „natio”) au generat procesele sociale care au reconstruit „socialul”, ca procesualităţi sociale (naţiuni), diferite de construcţiile mecanice. Prin construirea naţiunii (natio), oamenii conştienţi de „geneză” şi de necesitatea existenţei şi apărării spaţiului propriu de vieţuire, au legat pământul („patria”) de spiritul devenirii lor, primind „conştiinţa de sine” şi identitate.

6. Pentru apărare împotriva construcţiilor mecanice - imperiile şi feudele -, naţiunile au creat „corpus”-ul social - poporul (lat. populus, gr. demos) - care a preluat misiunea generică a comunităţilor ancestrale, de producere de resurse, precum şi misiunile explicite ale aşa-numitelor construcţii gentilico-tribale, de apărare a spaţiului de vieţuire (,,patria”). Prin „popor”, naţiunile au refondat „conştiinţa de sine” şi au recreat sentimentul de siguranţă în cadrul „patriei” pentru toţi cei care produceau resurse în folos propriu şi în folosul naţiunii.

7.  Deşi naţiunile sunt organizări sociale ancestrale, pentru definirea lor se poartă şi astăzi o bătălie între „social” şi „politic”. Ea este generată  de cerbicia cu care naţiunile se opun noilor construcţii mecanice, „centrele de putere”, în spatele cărora se află ideologiile antinaţionale. Ideologiile sunt generatoare de imagini false despre naţiuni: ideologiile extremiste construiesc tipuri politice de „naţiuni”; ideologiile voluntariste subordonează naţiunile unui „centru de putere”; ideologiile antinaţionale neagă dreptul naţiunilor la existenţă; împotriva tuturor acestora se ridică ideologiile naţionale, care apără dreptul naţiunilor la existenţă.

8. Naţiunile sunt unităţi sociale în diversitate, produsul unor deveniri istorice. Ele s-au menţinut, din vremuri ancestrale, ca organizări sociale care îngemănează comunităţile spirituale, conştiente de sine, capabile să se raporteze la „geneză” prin succesiune de generaţii, să-şi construiască şi să-şi apere „patria”. Prin naţiuni, oamenii au devenit capabili de o altă înţelegere a „sinelui”, au dobândit un „sine îmbogăţit”, ca proces social generat prin îngemănarea spiritului cu fiinţa sa organică şi cu capacitatea perpetuă a „devenirii de sine”.

9. Naţiunile sunt organizări sociale conştiente „de sine”, aflate în stări „departe de echilibru”, capabile să se reproducă, în care „conştiinţa de sine” a conservat „geneza” în memoria colectivă şi „patria” prin acţiune socială. Fiecare naţiune este unică prin formă, spirituală prin „geneză”, perenă prin fiinţare în cadrul aceleiaşi „patrii”, organică prin construcţie şi funcţionalitate, necesară prin „cultură” şi universală prin fondul creator de civilizaţie.

10.  Satisfacerea necesităţilor sociale şi permanenta agresare din partea ideologiilor antinaţionale şi a „centrelor de putere” obligă naţiunile să-şi afirme „imaginea de sine”, deci să-şi păstreze şi să conserve memoria socială. Întrucât aceasta legitimează „ordinea socială”, gestionarea imaginilor sociale despre naţiuni trebuie să preocupe în cel mai înalt grad oamenii. Cunoaşterea naţiunilor se realizează numai prin permanenta comunicare în interiorul naţiunii, între naţiuni şi între naţiuni şi organizările socio-politice trans şi supranaţionale. Procesarea socială a informaţiilor şi comunicarea exprimă „puterea în mişcare” a unei naţiuni.

Din considerentele menţionate sunt utile acţiuni întru cunoaşterea aprofundată a semnificaţiei naţiunii, asumarea definirii acesteia ca organizare socială şi organizare perenă a procesualităţii sociale şi susţinerea nevoilor de gestionare a imaginilor sociale despre naţiuni.

Schiţăm algoritmi de investigare a situaţiei naţiunilor prin analize centrate pe capacitatea oamenilor de a se pronunţa asupra reprezentările lor despre interesele naţiunii, despre necesităţile naţiunii şi despre valorile naţiunii. Astfel de analize sunt utile social deoarece starea oricărei naţiuni este puternic particularizată de atitudinea oamenilor ei iar atitudinile sunt particularizate de reprezentările lor despre ceea ce poate să favorizeze sau să afecteze naţiunile şi situaţia lor în interiorul naţiunilor.

a) Indici pentru aprecierea intereselor naţiunii:

1. se manifestă interesul pentru protejarea valorilor naţiunii?

2. se afirmă dorinţa cetăţenilor de amenajare a spaţiul social?

3. se analizează modalităţile de protejare şi apărare a resurselor naţiunii?

4. se manifestă interesul pentru clarificarea problematicii funcţiilor naţiunii şi despre atributele statului în întreţinerea naţiunii?

5. se exprimă interesul pentru ordine socială într-un mediu geopolitic determinat?

6. se manifestă interesul pentru ca educaţia să includă formarea capacităţilor utile întru susţinerea naţiunii?

7. se favorizează afirmarea culturii, identităţii şi vieţii spirituale a naţiunii?

8. se acţionează întru întreţinerea potenţialul de apărare a valorilor şi necesităţilor de securitate?

9. se acţionează deliberat întru asumarea unor strategii colective favprabile naţiunii?
10. se susţin cerinţele sistemului de securitate la care a aderat statul naţional.
    

b) Indicii pentru aprecierea necesităţilor naţiunii:

1. se afirmă identitatea în raport cu organizări similare (nevoia de identitate);

2. se asigură resursele primare, existenţiale (necesităţile de fiinţare);

3. se asigură pregătirea şi instruirii oamenilor (nevoia de socializare);

4. se susţine controlul asupra spaţiului geo-fizic şi simbolic (nevoia de gestionare);

5. se întreţine mediul social-organizaţional (nevoia de apartenenţă);

6. se acţionează întru întreţinerea coeziunii şi unitătii naţiunii (nevoia de comunitate);

7. se motivează oamenii pentru performanţe sociale (nevoia de afirmare);
8. se susţine producerea, distribuţia şi utilizarea resurselor în favoarea naţiunii (nevoia de resurse);
9. se susţine protejarea împotriva agresiunilor sociale (nevoia de protecţie);
10. se susţine raportarea permanentă la geneză şi patrie („nevoia de etnicitate”).

c) Indicii pentru aprecierea valorilor care întreţin naţiunea:

1. faptele sociale atestă capacitatea de a conserva experienţa acumulată în ,,timp istoric”;

2. faptele sociale contribuie la menţinerea şi întreţinerea solidarităţii umane;

3. deciziile publice atestă atribuirea responsabilităţilor poblice în raport cu mediul social;

4. deciziile publice atestă preocuparea pentru protejarea mediului social;
5. activităţile culturale întreţin şi îmbogăţesc conştiinţa de sine a naţiunii?
6. comportarea oamenilor atestă capacitatea de a respecta simboluri, norme şi instituţii care evocă naţiunea;
7. există preocuparea pentru ca valorile naţiunii să fie menţinute prin muncă şi afirmate prin cultură şi educaţie;
8. valorile naţiunii sunt respectate de corpurile profesionale şi răspândite prin elitele sociale.

Comentariu

Naţiunile fiinţează prin intermediul oamenilor şi, ca urmare, în modalităţi particularizate de atitudinile şi activităţile oamenilor. Aceste modalităţi fac naţiunile mai funcţionale sau mai puţin funcţionale, le particularizează potenţele şi performanţele, le particularizează atitudinile faţă de alte naţiuni, faţă de procesele globalizante şi, în ultimă instanţă, faţă de oameni şi omenire. Din aceste considerente, sunt utile întervenţii întru socializarea oamenilor încât ei să fie capabili să interpreteze corect naţiunile şi să adopte atitudini faţă de naţiuni în variante care să sporească funcţionalitatea naţiunilor. Intrebări legitime, clarificatoare: este această interpretare cea corectă, poate fi îmbunătăţită? cum se poate acţiona întru susţinerea funcţionalităţii naţiunilor? Cum se poate acţiona întru sporirea responsabilităţii oamenilor pentru situaţia naţiunilor? Cum se pot evita devianţele în acest domeniu?

Bibliografie minimală

1. Aurel V. David, Sociologia naţiunilor, Editura ,,Tempus Dacoromânia Comterra”, Bucureşti, 2005;

2. Spiru Haret, Mecanica socială, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969;

3. Ilie Bădescu, Istoria sociologiei, perioada marilor sisteme, Editura „Porto-Franco”, Galaţi, 1994;

4. D. Gusti, Sociologia naţiunii şi a războiului, Editura „Floarea Albastră”, Bucureşti, 1995;

5. Lucian Culda, Devenirea oamenilor în procesualitatea socială, Editura „Licorna”, Bucureşti, 1997;

6. Gil Delannoi, Sociologie de la nation. Fondements théoriques et expériences historiques, Armand Colin, Paris, 1999;

7. Lucian Culda, Emergenţa şi reproducerea naţiunilor, Editura „Licorna”, Bucureşti, 1996;

8. Grigore Georgiu, Naţiune, cultură, identitate, Editura ,,Diogene”, Bucureşti,1997;

9. C. Rădulescu-Motru, Etnicul românesc. Naţionalismul, Îngrijire de ediţie, introducere şi note de Constantin Schifrineţ, Editura ,,Albatros”, Bucureşti, 1996;

10. Robert B. Reich, Munca naţiunilor, Editura ,,Paideea”, Bucureşti, 1996;

11.Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu, Istoria sociologiei - teorii contemporane, Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1996;

12. Conceptele umanităţii, coordonator Jean-Michel Besnier, traducere: Dora Mezdrea, Editura „Lider”, Bucureşti, 1994.