Premise generale

Accesul la cercetarea teoretică şi posibilitatea de raportare selectivă la rezultatele activităţilor ştiinţifice diferenţiază capacităţile de analiză şi de decizie.

Ignorarea globalizării, situarea obiectivelor unei organizaţii, fie ea politică, administrativă sau econo-mică, în afara problematicii globalizării afectează capacitatea decidenţilor de a face opţiuni strategice.

Remarci generale

Când se produce interpretarea satisfăcătoare, paradigmatică a existenţei sociale a oamenilor, când ea devine o realitate, se generează o nouă situaţie ontică; oamenii devin capabili să conştientizeze posibilitatea şi necesitatea unor reconsiderări radicale.

1. Devine posibilă raportarea analitică la etapele pe care omenirea le-a parcurs ca urmare a modificărilor ce au intervenit în reprezentările, atitudinile şi manifestările oamenilor ori de câte ori s-au conturat noi modalităţi de interpretare.

Interpretărilor mitice, empirice, religioase, ideologice, scientizate le corespund comportamente sociale diferite, roluri concepute diferit, modalităţi specifice de asumare a rolurilor şi, ca urmare, modalităţi diferite de organizare socială. Dacă, cum se argumentează în interpretarea p-o, modalităţile nesatisfăcătoare de procesare a informaţiilor nu numai că generează acţiuni care decurg din interpretări ce conţin erori şi simplificări deformatoare, dar generează şi situaţii sociale care decurg din ceea ce se ignoră, din consecinţele ignorărilor, de-a lungul timpurilor, omenirea este victima mai multor valuri de erori de interpretare.

2. Organizărilor sociale care rezultă din modalităţile nesatisfăcătoare de interpretare le sunt proprii vulnerabilităţi, îndeosebi situaţii disfuncţionale care insecurizează oamenii, care fac dificilă convieţuirea lor. Parcurgându-se mai multe astfel de etape în evoluţia omenirii, care sunt consecinţe ale emergenţei unor noi capacităţi de interpretare, fiecare nesatisfăcătoare în alt fel, oamenii sunt în situaţii inerent conflictuale; situându-se în interiorul unora dintre modalităţile de interpretare nesatisfăcătoare, oamenii realizează evaluări partizane, resping poziţiile sociale care se conturează prin situarea altor oameni în alte orizonturi de interpretare.

3. Fiinţarea oamenilor în interiorul unor organizări sociale care sunt capcane ale mai multor modalităţi de interpretare nesatisfăcătoare face ca evoluţia lor şi a organizărilor sociale în care asumă roluri să fie contradictorie; nu sunt posibile numai evoluţii favorabile oamenilor, se dezvoltă şi consecinţe care îi afectează, care pot să fie surse ale altor disfuncţionalităţi.

4. Când dispune de interpretarea satisfăcătoare a existenţei sociale, omul se deschide către o nouă modalitate de existare socială. Interpretarea satisfăcătoare poate să devină sistem de referinţă pentru orice om, deschide posibilitatea raportării critice la modalităţile anterioare de fiinţare socială, dar şi posibilitatea valorificării noilor modalităţi de interpretare. Devin posibile nu numai alte soluţii la situaţii anterior abordate nesatisfăcător, dar noile soluţii se dovedesc a fi cele satisfăcătoare; ele nu mai generează consecinţe perverse. Spre exemplificare, când oamenii beneficiază de interpretarea paradigmatică, devine posibilă interpretarea satisfăcătoare şi cuprinzătoare a proceselor disfuncţionale posibile în orizonturile de interpretare anterioare, a genurilor de ‚poluări’ ce s-au produs anterior, a reţelelor de consecinţe pe care le-au produs situaţiile conflictuale. Se generează astfel premise pentru ca oamenii să realizeze intervenţii corectoare pentru prima dată satisfăcătoare.

5. Devin posibile, de asemenea, premise noi, realmente funcţionale, pentru toate aspectele considerate dificile, eventual nerezolvabile în orizonturile anterioare de interpretare. Avem în vedere, spre exemplificare, socializarea copiilor, gestionarea funcţională a domeniilor publice, dezvoltarea socială durabilă.

6. Dar noua interpretare a existenţei sociale a oamenilor nu numai că face posibile noi soluţii la aspecte anterior receptate ca fiind disfuncţionale; ea face posibilă identificarea unor noi situaţii problematice şi, fiind interpretate satisfăcător, soluţionarea lor în modalităţi care nu mai generează consecinţe perverse.

7. Existenţa socială a oamenilor, când primeşte interpretarea satisfăcătoare, intră în stadiul în care oamenii pot să ajungă la conştiinţa de sine satisfăcătoare. În acest stadiu, procesele socializante pot să nu mai conţină evoluţii disfuncţionale, oamenii pot să sesizeze socializările deviante şi să le evite, ei pot să dispună de reprezentări care nu mai pot fi surse ale unor manifestări disfuncţionale. Oamenii pot să se raporteze la propria interioritate în modalităţi care fac posibil autocontrolul suficient pentru un prim nivel de protecţie şi pentru direcţionarea corectă a propriei evoluţii. În astfel de condiţii, oamenii pot să se raporteze constructiv la mediul lor, să intervină constructiv în organizările sociale, ca şi în organizări biotice şi geofizice, să interacţioneze întru producerea unor rezultate pozitive.  

8. Promovarea orizontului procesual-organic (p-o) de interpretare în funcţionarea E.S. generează noi posibilităţi de analiză şi, ca urmare, noi posibilităţi de intervenţie în social deoarece se poate diferenţia între organizări complexităţi, care pot fi interogate sistemic, şi organizări procesualităţi, care necesită interogări procesuale. Cum am argumentat, interogările procesuale fac posibile analize de maximă cuprindere ale devenirii omenirii, investigarea oricărei problematici luând în considerare necesitatea securităţii globale şi a promovării globalizării funcţionale.

9. Când pe oameni nu-i mai despart modalităţi de interpretare nesatisfăcătoare, preparadigmatice, ele nu mai pot fi surse ale situaţiilor conflictuale, nu mai sunt posibile disfuncţionalităţile şi sursele de insecuritate întreţinute de-a lungul secolelor de limitele procesorilor sociali de informaţii. Devin posibile strategii de intervenţie în social cu ample consecinţe pozitive pentru oameni şi omenire.  

10. Dar consecinţele de maximă amploare se pot sesiza şi valorifica numai când oamenii, reuşind să diferenţieze între teorii care nu sunt paradigme şi teorii care întrunesc cerinţele metodologice pentru a fi folosite ca paradigme, asumă sistematic modalitatea paradigmatică de procesare.